Selectaţi limba
Menu
Primăria Şoimuş
Siteul oficial al comunei Şoimuş

Istoric

 Atestare documentară - În ceea ce priveşte atestarea documentară a localităţilor comunei, satul Şoimuş este amintit pentru prima dată într-un document din anul 1278. Potrivit acestui document, Paul, banul Severinului, atesta că a dat capitulului bisericii din Strigoniu, ocna de sare de la Turda, cu condiţia ca acesta să dea ,,Bisericii Fericitei Sfinte Fecioare din Şoimuş’’, dijma din sarea provenită de la acea ocnă. La 1330 sunt atestate documentar satele Bejan, Căinel şi Sulighete, Păulişul (Buruene) la 1440, satele Chişcădaga şi Boholt sunt atestate la 1453, iar la 1499 este pomenit în documente satul Fornădie. Satul Bălata este amintit în documente mult mai târziu, abia în anul 1850. În perioada lui Iancu de Hunedoara, pentru faptele sale de vitejie contra turcilor, regele Vladislav I al Ungariei îl va răsplăti pe acesta cu mai multe sate din jurul Devei. Astfel, Iancu de Hunedoara primeşte în anul 1440 mai multe moşii, între care şi Şoimuş şi Păuliş. În vremea stăpânirii Corvinilor, la 1459, Şoimuşul apare în documente cu titulatura de ,,oppidum’’(târg), fapt ce demonstrează dezvoltarea deosebită a localităţii. La 20 februarie 1465, Matei Corvin, regele Ungariei dăruieşte satele Şoimuş, Bârsău şi Căinel lui Ioan Ungur din Nădaştie şi prin aceasta şi tatălui şi fraţilor săi Ladislau şi Nicolae şi urmaşilor şi moştenitorilor acestora. Împreună cu târgul Şoimuş erau donate şi satele şi locurile pustii ce ţineau de acesta. După ce satele dăruite în 1465 revin din nou coroanei regale, la 1506 regele Vladislav al-II- lea donează Beatricei, văduva lui Ioan Corvin (fiul natural al regelui Matei Corvin) şi fiicei sale Elisabeta, cea mai mare parte a moşiilor fostului ei soţ, deoarece posesiunile familiei Corvinilor, după moartea lui Cristofor, singurul urmaş în linie bărbătească a lui Ioan Corvin, au revenit coroanei. Între satele donate erau Bejan, Căinelul de Jos, Fornădia, Sulighete şi Şoimuş.

Descoperiri arheologice - Importante descoperiri arheologice au fost făcute pe teritoriul comunei Şoimuş, fapt ce atestă existenţa unor aşezări omeneşti încă din preistorie.

Bejan - aici au fost descoperite două topoare de andezit, şlefuite şi perforate, aparţinând culturii Coţofeni, de asemenea s-au descoperit urme romane. La marginea localităţii, în hotar cu municipiul Deva, se găseşte o carieră care a fost exploatată în epoca romană.

Boholt - pe teritoriul acestei localităţi se află mai multe puncte unde au fost descoperite materiale arheologice, începând din preistorie şi până în perioada medievală. Pe culmea dealului Ciuta, din hotarul localităţii, s-a descoperit o aşezare aparţinând culturii Coţofeni, precum şi elemente din epoca bronzului timpuriu. Fragmente ceramice apartinând tot culturii Coţofeni, au fost descoperite pe dealul Măgulicea. În localitate este semnalată şi o aşezare aparţinând culturii Petreşti. Din epoca romană, în hotarul localităţii, către Şoimuş, s-au descoperit urmele unei construcţii romane. Din hotarul localităţii provin materiale arheologice medievale. Tot pe teritoriul satului Boholt s-au descoperit 22 de monede medievale, din sec. XVII.

Căinelul de Jos - un topor din piatră şlefuită a fost descoperit în hotarul localităţii. Din epoca romană s-au descoperit urme de pavimente şi monede. Aceste urme atestă existenţa unei aşezări a minerilor de la exploatările de aur din minele din zonă. În vatra satului este o aşezare romană.

Şoimuş - în mai multe puncte ale localităţii au fost găsite importante vestigii arheologice. În hotarul localităţii, la 300 m vest de punctul Teleghi, se semnalează o aşezare aparţinând culturilor Turdaş cu elemente Vinca, dar şi Coţofeni. O aşezare de tip Coţofeni s-a descoperit în punctul Avicola. În punctul Cuculeu, din hotarul localităţii s-a cercetat o aşzare aparţinând epocii timpurii a bronzului. O staţiune arheologică cu stratigrafie complexă a fost dezvelită în punctul Teleghi, situat pe marginea terasei de pe malul din dreapta Mureşului. Aici au fost descoperite materiale ceramice din epoca bronzului (cultura Wietenberg), hallstattiene timpurii, romane şi un fragment de inscripţie. În hotarul localităţii s-au descoperit urme arheologice din epoca romană. De aici provine o moneda dacică de tip Răduleşti- Hunedoara.
 
Ocupaţii tradiţionale - După ce austriecii cuceresc la sfârşitul sec. XVII Transilvania, aceştia vor intensifica exploatarea bogăţiilor provinciei, fapt ce va genera şi o sporire a obligaţiilor populaţiei transilvănene. Pe baza conscripţiei făcute de autorităţile austriece în anul 1727, se constată că satele comunei Şoimuş cuprindeau între 10-38 de gospodării, marea majoritate a locuitorilor fiind iobagi şi jeleri. Într-un raport al autorităţilor din anul 1770 se arată că locuitorii din Căinel, Chişcădaga, Sulighete şi Târnăviţa se ocupau cu lucrul pământului şi cu pomăritul, cei din Fornădia se ocupau în plus şi cu creşterea porcilor îngrăşaţi cu ghindă. Locuitorii din Boholt, Păuliş şi Şoimuş, pe lângă pomărit şi lucrul câmpului, se ocupau şi cu plutăritul. Plutăritul era o ocupaţie de baza pentru locuitorii satelor situate de- a lungul celor două maluri ale râului Mureş. În perioada medievală, principala marfă transportată pe Mureş era sarea extrasă din ocnele de la Turda şi Uioara, care era dusă până la Szeghedin. Pe lângă sare pe apele Mureşului se transporta minereu de fier, cereale, cherestea şi piatră de construcţie. Sarea a constituit însă cea mai preţioasă încărcătură ce cobora pe Mureş. La Şoimuş exista un mare depozit de sare, al doilea după cel de la Partoş (Alba Iulia), de unde se făcea aprovizionarea cu sare a ţinuturilor Zarandului, Hălmagiului, Devei şi Hunedoarei. Populaţia de pe malurile Mureşului era obligată să participe la transportul sării, fie cărăuşind cu carele, fie intrând în rândurile corabierilor regali. În anul 1771 erau 5 corăbieri la Şoimuş, 4 la Boholt, 11 la Păuliş; în 1774 erau 7 la Boholt, 15 la Şoimuş şi 25 la Păuliş; în anul 1777 erau 7 la Boholt, 8 la Şoimuş, 18 la Păuliş; în 1810 erau 5 la Boholt şi 11 la Păuliş. O altă ocupaţie pe care documentele o atestă este prepararea cărbunelui de lemn, a mangalului. În 1767 funcţionarii comitatului puneau în vedere vicejudelui cercului Chimindia să recupereze restanţa de impozit pe anii 1761-1764 pe care o au cărbunarii din Căinel. În caz contrar judelui şi juraţilor satului le vor fi confiscate animale până la împlinirea sumei restante. Întreţinerea militarilor în cadrul gospodăriilor populaţiei era o sarcină grea pentru locuitorii satelor, ei având obligaţia să-i cazeze şi să-i hrănească. Actele vremii consemnează numeroase abuzuri săvârşite de soldaţii cantonaţi în Şoimuş şi în celelate sate.
 
Participarea la Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan - Numeroasele sarcini iobăgeşti, la care se adaugă abuzurile nobilimii şi ale autorităţilor, au produs adânci nemulţumiri în rândurile ţărănimii, care vor culmina cu marea răscoală din 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Izbucnită în părţile Zarandului, răscoala s-a întins cu repeziciune spre Munţii Abrudului şi spre Valea Mureşului. Evenimentele din Zarand, mişcă satele din comitatul Hunedoara. Ţăranii înaintând pe valea Căianului, în Sulighete prădară pe Iosif Magulitsi, în Chişcădaga pe Nicolae şi Iosif Markotsan şi pe încă doi. Mişcă toate satele din cale şi ating Mureşul. Năvălesc mai întâi în Brănişca şi Şoimuş, cei din Brănişca luând-o pe Mureş în jos, cei din Şoimuş pe Mureş în sus. În Şoimuş răsculaţii au apărut în 4 noiembrie încă de seara. Răsculaţii au tăbărât asupra curţilor, caselor lui Ludovic Bartsay, ale contelui Adam Bethlen, ale lui Hollaki, Goro, Alexe Noptsa, Francisc Bradi, Ştefan Vadas şi ale altora. Prăpădul ar fi ţinut trei sau patru zile, răsculaţii au spart uşi şi ferestre, au distrus şi prădat şuri, grânare, coşere de porumb, au cărat din ele totul. Au prădat vinurile. Din grajdurile lui Ludovic Bartsay au dus cei mai frumoşi cai de prăsilă din herghelia de 70 de capete. Au prădat şi pe preotul reformat Mihail Teleki cu soţia şi trei copii, cu sora şi fiica acesteia. Preotul a scăpat ascuns mai întâii în viile Şoimuşului, apoi în casa dregătorului sării. Crâşmarul nobilului Goro, Dănilă Suciu se plânge că i-a fost prădată şi arsă casa. În ziua de 5 noiembrie, în zori, o parte a răsculaţilor pleacă spre Hărău, iar cei rămaşi în Şoimuş trec în 6 noiembrie, dis-de-dimineaţă, în Mintia. În zilele de 6 şi 7 noiembrie 1784, ţăranii răsculaţi atacă Cetatea Deva unde erau refugiaţi mulţi nobili, la aceste evenimente participând şi locuitori din satele comunei Şoimuş. Ţăranii vor fi respinşi, răzbunarea nobilimii şi execuţiile atroce împotriva acestora, neintimidându-i pe răsculaţi, care îşi vor continua acţiunile. Momentul culminant al răscoalei îl va constitui ultimatul adresat de ţărani, nobilimii din Deva. Ultimatul este o scrisoare adresată comitelui suprem şi Tablei comitatului Hunedoara de dregătorul oficiului sării din Şoimuş, Carol Bruneck. Ea a fost scrisă de el sub ameninţarea cu moartea a trei reprezentanţi ai ţăranilor, care veneau să comunice nobilimii din Deva, ca trimişi ai lui Horea, condiţiile lui şi ale poporului său de pace. Cei trei ţărani erau Giurgiu Marcu şi Ion Abrudean din Crişcior şi Petru Abrudean din Ruda. Acest adevărat program al răscoalei cerea desfiinţarea nobilimii şi a proprietăţii feudale, atrbuind pământul în întregime ţăranilor. Ultimatul este cel mai important act al ei, cel mai general, cel mai sintetic. Generalitatea lui îi dă un prestigiu istoric capital. O viziune de un moment, de pe culmea biruinţei, dar aruncând o vie rază de lumină spre viitor. După atacurile nereuşite împotriva cetăţii, numeroşi ţărani din jurul Devei sunt arestaţi, între aceştia fiind şi şapte ţărani, prinşi la Şoimuş: Borza Ianeş, Suciu Dănilă, But Tănase, Suciu Loga, Vereş Gheorghe, Maier Urs si Sabo Armeanca. După execuţia capilor răscoalei de la Alba Iulia, seria sentinţelor a continuat cu alte condamnări, între care şi Lupu Lucaciu din Sulighete, condamnt la moarte, capul urmând să-i fie pus în ţeapă, iar cadravul pe roată. Mihai Lupaş din Căinel, pentru că a participat la devastarea castelului baronului Iosika din Brănişca, a fost condamnat la moarte. Deşi înfrântă, Răscoala de la 1784 va produce în deceniile următoare mari nelinişti în rândurile nobilimii. Frica de o nouă răscoală s-a răspândit din nou între nobili în 1790. În 6 aprilie 1790 comitatul Hunedoara adresează o circulară subprefecţilor săi cerându-le să adune nobilimea în anumite centre pentru a preveni o nouă ridicare a ţăranilor. Pentru zona de dincolo de Mureş, centrul de adunare urma să fie la Şoimuş.

Participarea la Revoluţia de la 1848 - Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, condusă de Avram Iancu va cupride în aria ei de desfăşurare şi zona Şoimuşului. În timpul revoluţiei, în fruntea comitatului Hunedoara se instalează un funcţionar român- Dimitrie Moldovan –care avea la Şoimuş un inspector, în persoana lui George Tăbăcariu. Acesta se ocupa de problemele administrative şi militare, organiza comunicaţiile între Deva şi Brad pe valea Căianului, comanda pichetele de observaţie care supravegheau trecerea peste Mureş şi drumul spre Brad. La 27 ianuarie 1849, George Tăbăcariu îi scria din Şoimuş lui Dimitrie Moldovan, despre mişcările revoluţionarilor maghiari la Vălişoara.În aceeaşi scrisoare el arăta că a organizat trecerea trupelor peste Mureş la Şoimuş şi cerea trimiterea de oameni pentru a putea stăvili un atac dinspre Dealu Mare. Mai arăta, de asemenea, situaţia pichetului de observaţie de la Dealu Mare, aflat în subordinea sa. O lună mai târziu, la 26 februarie, G. Tăbăcariu îi cerea lui D. Moldovan să-i trimita 70-80 de puşcaşi care să treacă Mureşul la Şoimuş. În tabăra de la Dealu Mare,scrie mai departe G. Tăbăcariu, de unde tocmai au venit tribunul Avram Suciu şi Simion Dumitru de la Chişcădaga, nu sunt decât 100 de puşcaşi, prea puţini pentru a face faţă unui atac. O zi mai târziu, G.Tăbăcariu îi scrie lui D. Moldovan la Deva, să-i trimită imediat vânătorii veniţi de la Haţeg şi ceruţi prin scrisoarea anterioara din seara zilei de 26 februarie.Într-o ultimă scrisoare a inspectorului G.Tăbăcariu din 23 martie 1849, acesta îl informează pe D. Moldovan despre mersul operaţiilor militare în zona Bradului, arătând că din Şoimuş au fost trimişi în sus pe Căian, câţiva lăncieri pentru a se alatura celor din tabăra de la Dealu Mare.
Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, a avut o importantă influenţă în evoluţia ulterioară a vieţii sociale, dar mai ales naţionale din acest spaţiu..În anul 1851 apar primele sigilii ale satelor cu legenda în limba română şi cu simboluri legate de realităţile locale, referitoare la ocupaţii, tradiţii istorice, numele satelor,Astfel, satul Şoimuş are pe sigiliu desenată o corabie,semnificând străvechea ocupaţie a locuitorilor de corabieri pe Mureş, Căinelul un hârleţ,o greblă şi o seceră încrucişate, satul Bejan o barză, la Sulighete apare un stup de albine, la Păuliş un braţ cu o sabie, simbol al vitejiei în luptă, la Fornădia un plug cu rotile, la Chişcădaga o capră.(Băneasa F. Vinelu-Monografia comunei Şoimuş,1978).


 Participarea la Marea Unire de la 1918 - Un alt mare eveniment la care au participat locuitorii satelor comunei Şoimuş a fost Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În zilele premergătoare Marii Uniri,în toată Transilvania s-au constituit consilii şi gărzi naţionale, instaurându-se administraţia românească ,proces care a întâmpinat multe greutăţi din partea vechilor autorităţi. În listele de membrii ai gărzilor naţionale româneşti din 1918, găsim 15 locuitori din Sulighete, 12 din Fornădie, 9 din Căinel, 8 din Bejan, 8 din Chişcădaga. Din Fornădia, Petru Şuteu şi Ion Pârva au primit credenţionale pentru a participa la adunare ca delegaţi aleşi. După şedinţa de alegere a celor doi, poporul a aplaudat şi a strigat: ,,Trăiască România Mare”.Mai mulţi locuitori din satele comunei au participat la marele eveniment de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. De altfel, Adunării I-au fost trimise adeziuni, cu semnături a zeci si sute de săteni din Fornădia(200), Sulighete(118), Târnăviţa(92), Chişcădaga(62), Bejan(50), Căinel(26).